Investiții de pănă la $2.3 miliarde în Sistemul Patriot™

Cele 14 națiuni Patriot vor moderniza sistemul

Investiții de pănă la $2.3 miliarde în Sistemul Patriot™

Patriot este cel mai avansat sistem de apărare anti-aerian din lume, eficiența acestuia fiind demonstrată în timpul conflictelor armate.

Compania Raytheon va îmbunătăți Sistemul de Apărare Antiaeriană și Anti-Rachetă Patriot în urma unui ordin de comandă plasat de armata Statelor Unite pentru modernizarea arsenalului, în valoare de $235 milioane.

Anunțate de Departamentul de Apărare în data de 31 Ianuarie 2018, îmbunătățirile de sistem vor fi finanțate de către cele 14 țări care se bazează pe Patriot pentru apărare integrată antiaeriană și anti-rachetă. Acesta este primul din cinci ordine de comandă anuale acordate în limita unui plafon total de contract de peste $2.3 miliarde.

“Cele 14 țări partenere Patriot acoperă împreună costurile necesare pentru dezvoltarea soluțiilor de optimizare a sistemului”, a spus Tom Laliberty, vicepreședinte al departamentului de Apărare Integrată Antiaeriană și Anti-Rachetă din cadrul Raytheon Sisteme Integrate de Apărare. “Ca urmare a acestor optimizări, toate țările partnere vor fi capabile să anticipeze și să contracareze chiar și cele mai avansate amenințări”.

Proiectele pentru care va lucra Raytheon includ:

  • Dezvoltarea unor metode inovatoare pentru căutarea, detectarea, urmărirea, diferențierea, interceptarea și contracararea unui spectru larg de amenințări, care include rachete balistice tactice, rachete de croazieră și aeronave militare.
  • Creșterea abilității Patriot de a acționa împotriva contramăsurilor electronice avansate.
  • Extinderea abilității Patriot de identificare a amenințărilor în luptă
  • Îmbunătățirea interoperabilității Patriot cu sisteme dintr-un eșalon superior
  • Dezvoltarea echipamentelor de antrenament, inclusiv a simulatoarelor virtuale de înaltă fidelitate
  • Reducerea costului pe ciclu de viață al Patriot prin modernizarea pieselor componente și prin îmbunătățirea fiabilității sistemului.

Soluțiile Globale Patriot de la Raytheon reprezintă cel mai avansat sistem tactic de apărare antiaeriană și anti-rachetă din lume care conferă protecție împotriva unei game largi de amenințări avansate, inclusiv avioane, rachete balistice tactice, rachete de croazieră și vehicule aeriene autonome.

Cele 14 Națiuni Patriot sunt:

  • Statele Unite ale Americii
  • Olanda
  • Germania
  • Japonia
  • Israel
  • Arabia Saudită
  • Kuweit
  • Taiwan
  • Grecia
  • Spania
  • Coreea de Sud
  • Emiratele Arabe Unite
  • Qatar
  • România
Last Updated: 03/06/2018